Promisiune

"Just living is not enough... one must have sunshine, freedom, and a little flower.  " 
 Hans Christian Andersen

    Iti promit ca atunci cand voi fi mare, singurul motiv pentru careu care voi veni o data aici e sa iti scuip in fata pentru toate lucrurile pe care le-ai facut toata viata . Nu voi avea regrete sa te contopesc cu pamantul si sa ma rog cerului sa iti ia mintea pentru ca sufletul e dat deja altcuiva. Boala infecteaza mai intai inima, apoi se raspandeste fizic in tot corpul si mai apoi te acapareaza. Tu ai declasat aceasta boala si mi-ai furat cea mai importanta fiinta, apoi ai inlocuit’o purtandu’te ca un idiot. Nu ai inteles adevaratele motive ale urii mele ; traiai pe un drum de pe care nu puteai iesi, reprosand tot ceea ce vroiai tu. Cuvintele noastre nu aveau rost pentru tine, gesturile erau ignorate, noi eram animale sechestrate in casa, de unde posibilitatile nu ne lasau sa iesim. Erai un animal tu insuti, un comportament de porc, de taur turbat si de toate animalele murdare, care nu pot gandi, toate la un loc. Nu erai nimic mai mult. Te’ai nascut din mana raului si ai parcus viata cu el tinandu’te de mana. Ai avut sufletul dat si nimeni sau nimic nu te putea lua de la el. Ai facut ca tot ceea ce era mai frumos sa dispara, nimic nu mai putea sa fie bucurie, daca tu nu erai bucuros.

       Iti promit, inca o data, ca atunci cand voi fi mare, daca voi mai trai, viata ta va fi un calvar, iar eu voi fi asezata pe banca si ma voi bucura de spectacol. Si iti mai promit ca daca vei mai face rau fiintei, vei simti si tu acelasi rau. Aceasta nu este o amenintare, este o promisiune.

 

De data aceasta nu este numai despre tine.

        Lacrimile mi’au cazut pe obraz. Poate eram mult prea egoista. Sau poate era vina mea. Sau poate nu. Ma enervai. Atitudinea ta egocentrista era mult prea mult pentru mine. Eram prea fata in momente  ca astea. Si nu intelegeam de ce imi pasa atat de mult de tine, cand tu, de fapt, cautai numai o jucarie de suferinta. Draga mea, stii acea  chestiuta pe care nu o bagi in seama decat atunci cand ai probleme, ca apoi sa o arunci la cos si sa iti amintesti ca de fapt iti mai trebuie si, in final, doar o pui pe noptiera, pastrand’o pentru alte dati?! Nu iti suna cunoscut, nu?

         Trupul imi este invadat in fiecare por de un gram de parere de rau, de suparare si de durere. De data asta, chiar nu o fac pentru tine. Nu a fost prietenie ceea ce a fost. Nici macar pe aproape. Si poate sa fie considerata o scrisoare de “amor”, un punct al slabiciunii fiinte mele, o rascruce de ganduri,  dar  tu esti mai slaba ca mine. Prietenia inseamna sa alegi, sa fii pus in situatii critice, sa suni, sa vorbesti, sa nu ocolesti . Inseamna sa intelegi . Inseamna sa simti.

         Am zambit odata cu tine, am stat pe scari in lumina palida a neoanelor, tacand, pentru ca intelegeam ce vroiai sa spui. Si tu, poate, ai facut la fel. Pana la un punct. Dar atunci cand te’am rugat ceva, tu ai dat inapoi. Asta nu inseamna prietenie pentru mine.

        Stelele nu scot niciun sunet, dar macar ele au un motiv. Tu nu. Nu imi pare rau ca te’am cunoscut. Imi pare rau ca, la un moment dat, am avut mult prea multa incredere in tine.

        Si eu pot fi la fel ca tine, draga mea prietena, dar eu am ales.

Copile, nu!

Se intampla ca in acest moment sa am nevoie de tine. Se face ca plang acum si ca rad de amintiri. Copile, tu niciodata sa nu imi iei lacrimile de pe obraz. Niciodata. Pentru ca atunci cand mi le vei lua va inseamna ca tu plangi.

Si, tu, copile, sa nu ma acuzi ca plang. Pentru ca vei plange si tu, dar nu cu lacrimile mele.

Dar, vezi tu, te las  sa imi iei zambetul, pentru ca pe acela il impartim. Si vreau sa te vad zambind. Pentru ca daca nu te’as vedea zambind as plange.

Copile, tu niciodata sa nu iti pui vina in suflet si remuscarea in inima, pentru ca ele vor deveni o arma.

Si tu sa nu lasi acea arma incarcata sa iti distruga zambetul si sa faca lacrimile sa dispara.

Tu sa ierti si sa ai inima curata. Copile, sa nu te joci cu propria inima, pentru ca sufletul se va razbuna. Dar tu niciodata sa nu te razbuni pe el, pentru ca atunci se va naste vinovatia.

Incearca sa uiti, copile, cum te’au ranit altii si sa iubesti, pentru ca in tine va inflori iubirea.

Iarta-ma, dragul meu copil, pentru ca te’am facut sa plangi si sa ai nevoie de acea arma incarcata. Iarta’ma ca te’ai jucat cu inima si sufletul s’a razbunat. Iarta’ma ca viata te’a ranit, iar in ea a inflorit iubirea pentru tine prea tarziu si nu la fel de repede ca in sufletul tau. Copile, iarta’ma ca nu am putut spune in cuvinte ca te iubesc si sufletul tau este acum prins…altundeva.

                  

R.I.P

                

     "Adevarul este ca nu exista adevar."

                                    Pablo Neruda

 

In acest moment,as vrea ca Raiul sa vina pe Pamant. Si eu sa zbor. Si el sa ma ia.

Si as mai vrea sa dau de o balanta si sa imi cantaresc amintirile. Si sa vad cat au valorat in viata.

Cred ca mi’as mai dori sa imi vad greselile facute ca intr’un film alb-negru. Si sa plang ca un copil cand realizez ce prostii au fost.

As mai vrea sa stau pe un scaun si sa beau un pahar de Tequila in fata durerii.

Sa acumulez in mine energia buna pe care mi’o transmiti.

As vrea sa iti rad in fata si sa imi bat joc . Asa cum ai facut si tu.

Si, probabil, mi’as  mai dori, asa, sa ma razbun, dar Raiul mi’ar acumula aceasta dorinta, facand’o sa dispara. Dar pamantul nu.

Mi’as lasa trupul sa cuprinda cerul si sufletul sa imi invadeze spatiul. Astazi, ninge pentru mine. Ating delfinii.

Aura mea s’a stins. Si, odata cu ea, si eu.

Mama, am invatat sa merg pe bicicleta acum.

Doar 2...

 "Când nu mai aveam nimic de pierdut, am primit totul. Când am încetat a fi cine eram, m-am regăsit pe mine însămi. Când am cunoscut umilinţa şi supunerea, am devenit liberă."
                       (Paulo Coelho - "Unsprezece minute")

Nu as putea exprima in aceste inofensive cuvinte ceea ce este acum in inima mea.

2 minute mi’ar lua sa iti vorbesc intr’adevar despre mine.

2 minute mi’ar lua sa iti spun ca eu tin la tine.

2 minute mi’ar lua sa ruinez totul, dar tot 2 sa il refac.

2 minute mi’ar lua sa plang. 2 minute sa rad. 2 minute sa stau.

2 minute mi’ar lua sa iti zic «  multumesc ». 2 pentru un probabil «  te iubesc ».

2 minute pentru a’mi face curaj si tot atat pentru a’l pierde.

Si, probabil, mi’ar lua doar 2 minute amarate din viata ca sa te ating. Si 2,probabil, ca sa te imbratisez. Si inca 2 sa realizez asta.

Si, da, acest text dureaza doar 2 minute…

 

Durere.

       

 " Daca ar trebui sa aleg intre durere si nimic...as alege durerea."

                             William Cuthbert Faulkner

  

                  Te’ai vazut vreodata in propria oglinda? Te’ai auzit vreodata vorbind? Ti’ai ascultat vreodata sufletul, fara sa implici mintea? Te’ai gandit vreodata prea mult, fara sa implici, in final, si sufletul? Ai strigat vreodata atat de tare, incat vocea ta sa nu se auda deloc? Ai plans vreodata atat de mult, incat ochii sa ajunga sa se usuce? Ti’ai simtit vreodata pielea despicandu’se si refacandu’se in acelasi timp? Te’ai jucat vreodata cu acele minunate culori ale vietii?Te’ai intrebat vreodata de ce existi pana la urma? Ti’ai raspuns vreodata la intrebarile nespuse de nimeni altcineva? Ai gasit vreodata persoana potrivita, la momentul potrivit? Ti’ai amintit vreodata de restu’ atunci cand tu aveai ceea ce ei nu aveau? Ti’a ajuns vreodata umilinta prin care ai trecut? Ti’au ajuns necazurile? Ti’au ajuns problemele? Ti’au ajuns clipele fericite petrecute singur, pierdut in propria constiinta? Ti’au ajuns ranile? Ai simtit vreodata sufletul stingandu’se? Spune’mi, ti’ai simtit vreodata inima batand?  Ti’ai simtit vreodata viitorul prea aproape, trecutul mult prea departe si prezentul mult prea prezent? Ti’ai acumulat iubirea in suflet si apoi ai dat’o si altcuiva? Ti’ai simtit vreodata ura apropiindu’se de tine? Te’ai simtit vreodata pur si simplu un nimeni…sau poate totul?! Dar doare.

L'art...mon art...

 

 

    "Arta nu este ceea ce vezi, ci ceea ce îi faci pe alţii să vadă."

                                       Edgar Degas

Am început prin a’mi scrie amintirile.

Am luat stiloul  in mână şi ţi’am exprimat trăirile mele.

Am închis ochii şi m’am chinuit, pe cât posibil, să ţi’i închid şi pe ai tăi.

Am lăsat frâu imaginaţiei şi am încercat să creez.

Eu eram  artă.

Dar pentru tine, arta eram eu.

Şi ai iubit  această artă.

Ai venerat’o, ai trăit prin ea.

Şi ,la un moment dat, ai inceput să o urăsţi pentru că ea nu îţi oferea atât de mult pe cât îi dădeai tu.

Te’ai dedicat trup şi suflet, dar inima ţi’a fost spulberată în mii de cioburi.

Eu te’am regăsit şi am încercat să ţi le potrivesc la loc.

Dar, vezi tu, ţi’ai adus aminte de trecut şi, din păcate,  te’ai îndrăgostit din nou.